Publicitate
Fluxul de energie se înteţeşte. Traversăm evenimente cosmice care ne încarcă energetic, dar fenomenul este mai complex de atât. Această energie ne împinge de la spate. Ne testează, parcă, să vadă cât de pregătiţi suntem să facem încă un pas înainte, să lăsăm în urmă automatismele vechi. Dar oare putem avea suficientă încredere în noua direcţie de mişcare încât să abandonăm direcţia veche?
Mai presus de orice, această energie este multidimensională. Şi există o componentă a ei care ne răvăşeşte pe interior, ne cere să retrăim şi să conştientizăm momentele în care ne-am înstrăinat de sine, ne-am plafonat sau ne-am neglijat fizic şi spiritual, totul cu scopul de a nu reedita acele greşeli. Unii traversează mai greu această fază, care poate proiecta gânduri negative despre sine, în timp ce alţii se acomodează din mers. Este nevoie de multă atenţie ca să separăm mesajul primit de sentimentele şi emoţiile care îi pot tulbura limpezimea. Trecerea gândurilor pe hârtie poate fi un mod util de a observa mai uşor tiparele care se conturează.
În conştiinţa colectivă se adună tot mai multe vibraţii ce necesită ajustare şi vindecare, aşa că unii oameni se simt copleşiţi de bagajul emoţional acumulat odată cu aceste vibraţii. Sentimentele şi emoţiile pot fi foarte intense şi foarte adânci – unele pot lăsa impresia unui vid infinit care caută să ne-nghită. Din nou, aceste stări trebuie traversate canalizând atenţia asupra factorilor declanşatori. Multe dintre experienţele de ordin emoţional pot indica destul de clar ce laturi necesită vindecare.
Aceeaşi energie ne întreabă şi dacă mai simţim încă nevoia de a ne sacrifica pentru alţii, nevoia de a ne martiriza, care include, desigur, autoprivarea de bucurie. Ce trebuie să înţelegi este că acest sacrificiu face parte din paradigma veche; nu este nevoie să sacrificăm nimic ca să ne îmbrăţişăm în mod plenar potenţialul. Trebuie să înţelegi că suntem proprii creatori ai realităţii pe care o trăim şi că, devenind stăpâni ai acestei realităţi proprii, îi putem ajuta şi pe alţii să procedeze la fel cu realitatea lor. Cel mai important de reţinut este că fiecare om în parte trăieşte exact ceea ce trebuie ca să evolueze spiritual. Asta nu înseamnă să nu manifestăm compasiune unii faţă de alţii, ci pur şi simplu să nu ne sacrificăm eu-l interior în traversarea acestei etape.
Chiar şi în contextul acestui efort asiduu, există şi mult entuziasm. Ideile izvorăsc mult mai repede şi mai uşor pe măsură ce energia ne permite să ne racordăm la fluxul universal. Observă cu atenţie gândurile şi ideile care apar şi stările pe care ţi le induc. Îţi evocă stări de entuziasm şi nerăbdare? Dacă da, atunci concentrează-te mai departe asupra lor; acestea sunt procesele psihice pe care trebuie să le amplifici.
Pe plan fizic, suntem în plin proces de îmbunătăţire şi dezvoltare. Rezonanţa Schumann este în continuă creştere, şi cu toţii trebuie să ne racordăm la ea. Frecvenţele Schumann reprezintă vibraţia pământului şi, pe măsură ce acestea se intensifică, vibraţia tuturor formelor de viaţă de pe pământ trebuie să crească în tandem cu ele. Personal, în ultima vreme eu simt nevoia de linişte deplină. Mulţi oameni trec prin stări de răceală şi gripă, sau resimt dureri corporale intense. De curând, am luat un decongestionant pentru o problemă de care de fapt nu sufeream. Am avut un declic şi am realizat că nu sunt de fapt bolnav, ci în plin proces de evoluţie fizică, fapt care mă face să devin din ce în ce mai sensibil la stimuli. Nu trebuie să ne speriem, ci să ne lăsăm pur şi simplu purtaţi de schimbările care au loc.
Epuizarea fizică este în prezent ceva la ordinea zilei, dar clipele de odihnă pot fi chiar mai solicitante pentru unii. În timpul somnului avem parte de tot mai multe vise, printre care şi vise lucide. Unii oameni raportează noi tipuri de interacţiuni şi faptul că li se arată tărâmuri noi în vise sau în starea de meditaţie. Atunci când ţi se deschid astfel de porţi, păşeşte în tărâmurile superioare şi explorează-le în voie. Este, de asemenea, momentul prielnic să te conectezi la, şi să întâmpini cu iubire, grila cristalină a pământului, care te ancorează mai bine în propria fiinţă.
Alocă-ţi timpul necesar pentru odihnă, vindecare şi contopire a tuturor dimensiunilor fiinţei tale. Putem oare să privim adânc în noi înşine şi să identificăm ce anume trebuie să vindecăm prin iubire? Putem oare să iubim tot ce ne înconjoară? Putem oare să ne punem pe primul plan şi să conştientizăm că nu mai este nevoie să recreăm vechea paradigmă a sacrificiului de sine? Putem oare să ne eliberăm de toate limitările de care ne considerăm constrânşi? Exerciţiile de introspecţie pe care le fac în ultima vreme mi-au indicat în mod clar că singurele graniţe care îmi mărginesc fiinţa sunt graniţele propriei mele imaginaţii.
Am ajuns să realizez că, chiar şi atunci când mi-am îngăduit să-mi imaginez ceea ce urmează să se întâmple, toată informaţia primită a fost îngrădită de anumiţi parametri. Aşa că am decis să-mi îngădui să visez şi să cred în tot ceea ce pare imposibil, şi sper că şi tu vei face la fel.
Sper că cele citite aici te vor ajuta să traversezi mai uşor şi cu mai mult entuziasm schimbările importante care se petrec. Îţi transmit toată dragostea mea ❤
Despre Autor:
Maria este autor pentrusuflet.com - "Doresc din inima ca articolele mele sa va atinga si sa va vindece sufletul si corpul, astfel incat impreuna, sa lasam un loc mai bun generatiilor viitoare". Pe Maria o puteti gasi si pe Facebook.
Publicitate
loading...
No comments:
Post a Comment