Mi-am inselat sotia in timp ce ea lupta cu moartea. Iata cum aceasta experienta m-a facut un om mai bun!

Publicitate

Aceasta nu este o incercare de a scrie un articol despre mea culpa, ar fi prea usor! Aceasta este incercarea mea de a prezenta impactul, pe care actiunea mea l-a avut. A durat sase ani, pana sa inteleg adevarul din spatele experientei mele, ce a avut ca rezultat un tratament medicamentos si o cadere emotionala.

In luna septembrie a anului 2006, sotia mea a cazut intr-o depresie puternica, din care nu vedea nicio iesire. Lucrurile pe care ajunsese sa le faca pareau ireale. Intr-o zi, s-a hotarat sa se mute din casa in care locuiam impreuna cu copii nostri.

A fost dusa intr-un centru de reabilitare, insa a fost imediat data afara deoarece era mult prea agresiva. A petrecut apoi o buna bucata de timp, intr-un adapost pentru oamenii strazii, impreuna cu persoane dependente de droguri sau de alcool. Ea fusese politist, asa ca realitatea parea si mai greu de inteles.

Credeam ca acest cosmar nu se va termina niciodata, insa dupa cateva saptamani, aceasta manie s-a transformat intr-o depresie grava. Se simtea ca si cum ar fi o femeie inutila si lipsita de valoare. Vedea in fata ochilor doar esecul ca mama, sotie, prietena si angajat. A ranit toti oamenii, care au incercat sa o ajute.

Depresia se transpune intr-o oglinda interioara si creeaza o distorsiune incredibila a imaginii de sine. Atat durerea fizica, cat si cea emotionala erau atat de coplesitoare, incat moartea parea singura scapare. Singura metoda de a o tine in viata, parea sa fie ajutorul unui psihiatru.

Nu o sa uit niciodata zgomotul usii metalice inchizandu-se in spatele meu, in timp ce imi indreptam pasii catre singuratate si necunoscut.

In acel moment, trecusera deja doi ani de cosmar. Eu incepusem sa imi inec amaraul in alcool. Incepusem sa fiu din ce in ce mai singur si am ajuns sa imi pierd chiar si cei mai buni prieteni. Am incercat sa beau, pentru a uita. Si asta am facut! Pentru mult timp am uitat ce insemna sa nu bei.

La un moment dat, in timp ce ea era internata, am mers intr-o calatorie de afaceri. Era o escapada din corvoada vietii de zi cu zi, mi se oferise oportunitatea de a fi intr-un alt mediu, atat fizic, cat si emotional. M-am imbatat si aici, dupa care am inceput sa vorbesc cu o colega. Aceasta m-a respins deoarece eram un betivan. Nu exista nicio scuza a faptului ca nu s-a intamplat nimic fizic, deoarece in sinea mea imi doream. Eram suparat sau poate eram doar un nenorocit. Nici macar nu mai conteaza.

Ceea ce conteaza este ceea ce am simtit cand m-am privit in oglinda, a doua zi. Fusesera multe decaderi ale mele pana atunci, insa aceasta pusese capac. Sotia mea era internata si avea nevoie de mine mai mult ca oricand, iar eu eram in acel loc, facandu-ma de ras! A trebuit sa imi infrunt colega, fata de care fusesem un mitocan, cu o noapte in urma, insa nimic nu se compara cu confruntarea cu prorpia-mi persoana. Ce devenisem? Ce gen de barbat, sot sau tata eram?

Din acel moment, singura cale de a o ajuta pe sotia mea, o reprezenta puterea mea! Mi-am delimitat sentimentele cat mai bine, mi-am petrecut zile in sir gandind logic, mintea mea putea gasi multe solutii, iar eu decisesem sa o compromit prin alcool.

In urmatorii patru ani, a urmat o perioada de depresie continua, consecinta bolii bipolare. In acea perioada am facut multe lucruri de care sunt mandru, insa si altele cu care imi este rusine. Bausem deoarece nu reuseam sa accept greselile, insa ironia este ca bautura mi le crease de fapt.

Erau mult mai multe lucruri importante de care trebuia sa ma ocup. Incercam sa imi salvez sotia si sa ma ocup de copii. Restul a inceput sa treaca incet pe locul doi. In final, nu am putut sa o salvez, nimeni nu putea. Aceasta boala bipolara fusese un dusman de neinfrant. Furase frumosul din ea.

Infidelitatea din acea noapte a anului 2006, reprezentase rabufnirea mea, dupa 1-2 ani de drama. Moartea lui ei nu a schimbat cu nimic lucrurile, deoarece sinuciderea persoanei iubite este cel mai dureros lucru. Totusi nu reprezenta finalul, deoarece imi propuneam sa traiesc pentru copii, insa nu reuseam deoarece eram din nou beat in fiecare seara. Bautura ma facea sa ma simt puternic si imi tinea vii iluziile.

M-am recasatorit in anul 2012, a durat luat 1,618 de zile si a necesitat iubirea, insistenta si sutinerea unei sotii incredibile pentru a renunta la bautura. Mi-a mai luat inca un an sa accept cine sunt si sa inteleg ceea ce am pierdut. Amaraciunea a aparut atunci cand a trebuit, adica acum, cand o pot accepta. Reusesc sa convietuiesc cu ea, vorbind mult cu sotia si copii mei. De asemenea ma bucur tare mult ca pot ajuta oameni, care au trecut printr-o experienta asemanatoare cu cea a mea. Lucrurile s-au schimbat in bine acum.

Cu drag,

Despre Autor:

Maria este autor pentrusuflet.com - "Doresc din inima ca articolele mele sa va atinga si sa va vindece sufletul si corpul, astfel incat impreuna, sa lasam un loc mai bun generatiilor viitoare". Pe Maria o puteti gasi si pe Facebook.

Publicitate